Înființare asociații și fundații

Înființare asociații și fundații


  • 0
  • September 14, 2024

Case Study Description

Asociaţiile şi fundaţiile sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial (nu urmăresc obținerea de profit), fiind înființate pentru desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi.

Înființarea unei asociații sau fundații, precum și activitatea ulterioară a acestora, sunt reglementate de OG nr. 26/2000.

Potrivit dispozițiilor OG 26/2000, asociaţia este subiectul de drept privat constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei înţelegeri, pun în comun şi fără drept de restituire contribuţia materială, cunoştinţele sau aportul lor în muncă pentru realizarea unor activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial.

Fundaţia este subiectul de drept înfiinţat de una sau mai multe persoane care, pe baza unui act juridic între vii ori pentru cauză de moarte, constituie un patrimoniu afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi.

Pașii pentru înființarea unei asociații sau fundații sunt următorii:

1. Rezervarea denumirii

Denumirea asociației sau fundației se rezerva la Ministerul Justitiei, contra unei taxe.

Nu sunt acceptate denumiri identice sau vădit asemănătoare cu cele ale altor persoane juridice cu scop nepatrimonial deja existente. Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei sau fundației a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, ori a altor structuri profesionale constituite în baza legii.

Înscrierea unei asociaţii sau fundații folosind în denumirea sa cuvintele «naţional» sau «român» ori derivatele acestora se realizează numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului.

În cazul in care denumirea asociației sau fundației contine cuvinte dintr-o limbă străină,  la cererea de eliberare a dovezii disponibilităţii denumirii se ataşează o traducere legalizată efectuată de un traducător autorizat, excepţie făcând denumirile care conţin nume proprii, intraductibile şi denumirile consacrate pe plan internaţional. Acest lucru presupune costuri suplimentare constand in onorariul traducatorului autorizat.

2. Stabilirea sediului

Ca  orice  persoană juridică, asociația și fundația trebuie să aibă, în mod obligatoriu, un sediu.

Dovada drepturilor asupra sediului se face cu actul de proprietate al imobilului (contract de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară), dublat de contractul de inchiriere ori de contractul de comodat, care atestă dreptul de folosință.

3. Redactarea Statutului

Statutul este actul prin care, pe de-o parte, se constituie asociația sau fundația, iar pe de altă parte, sunt stabilite regulile care vor ghida conducerea și funcționarea acestuia.

Statutul asociației/fundației cuprinde, printre altele: datele de identificare ale membrilor asociaţi/fondatorilor; exprimarea voinţei de asociere şi precizarea scopului şi a obiectivelor asociaţiei/fundației; denumirea și sediul, durata de funcţionare; patrimoniul iniţial (aport în natură şi/sau în bani); componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control, precum și atribuțiile lor; procedura de desemnare şi de modificare a componenței organelor de conducere, administrare şi control, pe parcursul existenţei asociației/fundaţiei; modul de dobândire şi de pierdere a calităţii de asociat, drepturile şi obligaţiile asociaţilor (în cazul asociației); categoriile de resurse patrimoniale ale asociaţiei/fundației; destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării asociaţiei/fundației.

În ceea ce privește organele de conducere ale asociației/fundației, dacă în cazul asociației, avem adunarea generală a asociației, aceasta nu există în cazul fundației. În cazul ambelor forme de organizare, avem consiliu director și cenzor/comisie de cenzori.

4. Obtinerea cazierelor fiscale ale asociaților sau membrilor fondatori

Cazierele fiscale ale asociaților sau fondatorilor, atat persoane fizice cat si persoane juridice,  sunt obligatorii la constituirea asociației sau fundației

Cazierele fiscale se pot obține de la ANAF sau de pe SPV (spațiul privat virtual).

5. Constituirea patrimoniului inițial (obligatoriu doar în cazul fundațiilor)

In cazul asociatiilor nu este obligatorie constituirea unui patrimoniu initial.

In cazul fundatiilor, patrimoniul initial trebuie să fie mai mare sau egal cu echivalentul a 10 salarii minime brute pe economie.

Prin exceptie, fundatiile  infiintate  in scopul colectarii de fonduri pentru alte ONG-uri pot avea patrimonial initial egal cu echivalentul a 2 salarii minime brute pe economie.

Patrimoniul inițial  poate consta și în aport în natură (adica în bunuri), însă, în această ipoteză, este necesară o evaluare a bunurilor facută de un evaluator autorizat.

6. Etapa judiciara

Dupa finalizarea rezervării de denumire, întocmirea statutului, stabilirea sediului și obținerea cazierelor fiscale, se trece la întocmirea dosarului de înființare.

Dosarul de înființare trebuie să cuprindă toate documentele menționate până acum (dovadă rezervare, dovadă sediu, statut, dovadă patrimoniu, caziere fiscale), cărțile de identitate ale membrilor fondatori și taxa de timbru necesară, însoțite de o cerere de constituire a asociației/fundației și de înscriere a acesteia în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

Dosarul se depune la Judecătoria pe raza căreia se află sediul asociației/fundației, primind un număr de dosar după care poate fi urmărit stadiul cererii de înscriere.

In cazul in care nu mai este necesară completarea dosarului și hotărârea judecătorească este una favorabilă, o copie după încheierea judecătorească de înscriere a asociației/fundației în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor va fi comunicată la sediul social.

După ce hotărârea de înscriere rămâne definitivă (adică nu este atacată cu apel), se depune o cerere la Judecătorie pentru eliberarea unei hotărâri, cu mențiunea că este definitivă, precum și a certificatului de înscriere în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

Ulterior, cu aceste acte, precum și cu un exemplar din statut, se obține de la ANAF și certificatul de înregistrare fiscală.

Cabinetul nostru de avocatură efectuează toate operațiunile de constituire a asociații/fundații, precum și de modificare a actului constitutiv al acestora sau de radiere din Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.